Cat de bine esti? Esti sigur ca esti bine? (P)

Posted by

Fiecare dintre noi suntem unici insa avem totusi destule lucruri in comun. Din anumite puncte de vedere, reactionam la fel, cel putin pana la un anumit punct. Subconstientul lucreaza tot timpul, fara sa ne dam seama. Fie ca ne dam sau nu seama, el inmagazineaza tot timpul informatii pe care apoi le traduce asa cum crede el de cuviinta. Uneri e bine, uneori nu chiar atat de bine si o sa vedem imediat de ce.

In literatura de specialitate, exista de exemplu ceva ce se numeste „mimetism”. Ce inseamna asta? Pai pe scurt, de exemplu, cand discutam cu cineva face to face, avem tendinta de a copia involuntar gesturile respectivei persoane. Asta este o chestie ce tine de subconstient.

Problemele sunt insa mult mai mari de atat, credem sau nu dar de la psihic pleaca totul. Este foarte important cu ce bagaj din copilarie plecam la drum, pentru ca acela ne va urmari si afecta si viata de adult. Este absolut imposibil sa treci prin copilarie fara sa fi avut macar un moment marcant si de obicei, nu te marcheaza in bine. De exemplu, imi povestea cineva recent ca fiul ei – un munte de om dupa propriile spuse – nu se teme de nimic, de absolut nimic. Dar daca vede o pasare langa el, face atac de panica. De ce? In copilarie i s-a parut ca il ataca un porumbel.

Asa cum spuneam mai sus sunt tot felul de probleme pe care constient sau nu, le caram dupa noi pana la batranete. Apoi, viata este ciudatica, uneori este frumoasa si nu se intampla nimic, alteori pare ca nimic din viata ta nu merge si ca pica cerul pe tine.

Din fericire, Dumnezeu ne-a dat ajutoare si anume psihologii. Daca esti din Bucuresti, atunci https://www.psihart.ro poate fi raspunsul pentru problemele tale. Fie ca ai o problema mai veche, cum spuneam mai sus, fie ca ai probleme cuplu, poate ai probleme cu nervii, esti anxios, ai atacuri de panica etc. terapia poate fi solutia.

De exemplu eu m-am lasat de fumat dupa o sedinta psihologica de mare succes, care mi-a luat viata, a rasturnat-o si apoi a aranjat-o altfel. Nu pentru asta ma dusesem acolo, pentru renuntatul la fumat ci a fost doar o „reactie adversa”.

In ciuda a ceea ce vedem noi prin filmele americane – ce din pacate, a distorsionat mult imaginea psihologilor in Romania – nu se intampla deloc ce vedem prin filme, sa fie clar, terapia de acest gen ajuta mult. Iti poate rezolva probleme nebanuite ce te tin pe loc, fara sa-ti dai seama.

Sa mai lamurim ceva, faptul ca te duci la psiholog, sau chiar la psihiatru nu inseamna ca esti nebun. Clar? Sunt probleme de sanatate la fel ca oricare altele, care trebuie rezolvate. Practic, e ca si cum te operezi de apendicita sa zicem doar ca este un alt fel de operatie.

Nu e o rusine sa te duci la psiholog, asa cum nu este o rusine sa te duci la dentist; pentru ca nu e o rusine sa te cunosti si sa-ti traiesti viata liber, la adevaratul potential.

Sursa imagine: pixabay.com

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *