O sa dispara complet scrisul de mana, e de bine sau de rau?

scrisul de mana

Am văzut o întrebare pe reddit, un tip își punea problema dacă va mai exista sau nu scrisul de mână. Mi s-a părut interesant și am zis să dezvolt un pic și să văd care ar fi avantajele unei astfel de acțiuni. Întrebarea lui, aici.

Cred că nu mai e așa mult până atunci, probabil vreo 30-40 de ani și s-ar putea face trecerea la scrisul electronic, doar electronic.

Da știu deja, hipsterii vor arunca deja cu pietre în mine cum au mai făcut câte unii și când am zis că ar fi mai bine să dispară mâncarea și să fie sub formă de pastile (vezi pe înfrasunete.eu) dar aruncă degeaba.

Știi câtă hârtie se consumă în fiecare zi  ca să ne scriem noi bălăriile pe ea? Nici eu nu știu dar sunt convins că enorm de multă. Vezi doar cât am consumat fiecare din noi doar în școala/facultate etc. Din punctul meu de vedere, dacă avem alternative, ar trebui să renunțăm la scrisul pe foaie să rămână o artă, așa cum și este lettering-ul, în momentul de față.

Hai să vedem însă de ce să renunțăm la scrisul de mână:

  • pentru aer – mai puțini copaci tăiați, mai mulți copaci, mai mult aer
  • câștigam timp – e careva care scrie de mână mai repede decât pe laptop chiar și pe telefon?
  • înțelege toată lumea – eu scriu urât, trust me. Așa, electronic, dacă știi să citești poți citi, indiferent de font. Ar fi win-win pentru toată lumea.
  • câștigam timp 2 – câți îți ia până înveți să scrii? cât timp petrec copilașii buchisind aiurea și încercând să învețe să facă literele? Ani! Sunt convins că ar merge mult mai repede electronic.
  • bani – dacă și la școală s-ar întâmpla asta, ar deveni accesibilă pentru toată lumea. O familie fie ea și săraca și-ar permite o tabletă să spunem care costa 200 de lei decât și ar ajunge pentru toată școala decât o grămadă de bani băgați în rechizite.

Mai sunt și alte motive dar cred că e suficient pentru azi.

Tu ce părere ai, să dispară sau nu scrisul de mână?

2 thoughts on “O sa dispara complet scrisul de mana, e de bine sau de rau?

  1. Salut, argumemtele tale sunt interesante dar:
    1. Solutia este reciclarea caietelor la fiecare 2 ani de studiu.
    2. Si eu scriu de multe ori mai rapid pe un device electronic dar, castigul de timp este atat de mic incat nu il vei sesiza.
    3. Scrisul urat se poate corecta prin practica si putina dorinta. Inainte era simplu. Oamenii cu scris criptografic sigur deveneau doctori.
    4. Nu aprob. Se zice ca omul invata un procent mai mare din ce face(scrisul) decat din ce vede.
    5. O tableta de 200 lei ptr toata scoala? Hai sa fim realisti. Viata unei tablete/telefon nu este mai mare de 3-4 ani. Si spun asta in situatia in care persoanele au grija de tableta. Daca o dai la copii, sa spunem doar ca ai sanse mari ca o data pe an sa le schimbi.

    • Salut, merci de vizita mai intai apoi, sa le luam pe rand. 🙂

      1. Da si nu. Se presupune ca in teorie, mai tarziu, s-ar putea sa ai nevoie de caietele alea, sa cauti ce ai invatat in trecut.
      2. Nu sunt de acord cu tine. Mi se pare mult mai obositor sa scrii de mana. Incearca sa scrii 10 articole de 1000 de cuvinte fiecare de mana vs pe pc, ia vezi, cat iti ia? Mi se pare mult mai ok sa le scriu electronic. Nu mai vorbesc si de editare, ca daca scrii de mana, ar trebui sa scrii pe ciorna gen si apoi sa transcrii pe „curat”. Sa nu mai zic ca nu poti formata (sau e dificil) etc.
      3.Nop. Crede-ma, am si mancat bataie pe tema asta si tot nu scriu frumos. La momentul asta nici nu vad de ce as investi timp in asta.
      4. De acord dar nu poate invata scriind electronic?
      5. Ok, am exagerat eu, nu costa 200 de lei tableta si nu te tine toata scoala dar doi ani poti s-o tii. Hai sa zicem 500 de lei una mai ok si care sa aiba si tastatura (adaptabila etc) ca sa nu dea copilul cu destul pe ecran si sa stea mult. Stii cat costa rechizitele pe un an pentru un copil? M-am uitat de curiozitate, cu tot cu manuale and shit, ghiozdan, caiete etc. tot te duce mult mai mult in jur de 1000 de lei. Na, din aia scazi trening, uniforma, etc ca pe alea le iei oricum. Din ce am vazut eu si daca dai 500 de lei pe o tableta tot iesi mai ieftin decat in prezent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *