Esti ceea ce mananci. Este o expresie de pe la 1826, scrisa intr-o forma destul de asemanatoare de un avocat francez, Anthelme Brillat-Savarin. Mult mai devreme, pe la 460, Hipocrat, parintele medicinii spunea asa: fie ca hrana sa-ti fie medicament si medicamentul hrana.
Pentru mine cel putin, aceste doua propozitii exprima esenta unei alimentatii sanatoase. Sunt tot felul de studii pe tema alimentatiei si chiar daca sunt pareri pro si contra – cu privire la consumul alimentelor de natura animala de exemplu – cred ca toata lumea e de acord ca e nevoie de o alimentatie echilibrata. Ok, mananci carne dar ai grija ca acea carne sau acele lactate sa fie insotite de o cantitate corespunzatoare de legume.
Si daca ma intrebi pe mine, ar trebui sa iei si niste pauze de la produsele animale. Am mai scris aici despre asta, eu aleg sa fac asta tinand posturile. De ce? Pentru ca mi se pare ca daca reusesti (macar din cand in cand) ca din 7 zile cat are saptamana 2 sa nu mananci carne si etc. e foarte bine. La fel, daca reusesti sa tii posturile mari ale anului, care inseamna cam 3 luni din 12 iarasi, e foarte bine. Ii dai organismului timp sa se refaca, pentru ca ii este mult mai greu sa proceseze produsele animale. Mai ales in ziua de astazi, cand aceste produse sunt la randul lor procesate si incarcate cu tot felul de substante, pe care stramosii nostri nu le consumau de exemplu.
Dar fiecare alege cum sa procedeze. Si stiu ca e greu, mai ales daca lucrezi sa zicem intr-o corporatie. Si inainte dar mai ales astazi, in vremuri de pandemie e complicat cu mancarea la serviciu. Asta pentru ca de obicei ai la indemana diverse aparate de unde iti poti cumpara sandvisuri dar nu-s neaparat cele mai sanatoase, dulciuri si chestii de genul. Nu chiar sanatoase.
Din fericire insa, exista si alternative, cu care sa poti compensa aceste carente. Depinde de ce vrei sa faci dar ai la dispozitie de exemplu o gama de sucuri presate la rece, ca sa te ajute sa iti mentii corpul sanatos.
Si nu vorbesc aici de clasicele fresh-uri pe care le bei prin oras. Nu de alta dar din proprie experienta… nu sunt chiar sanatoase. Asta pentru ca un fresh contine o cantitate maricica de zahar. Ca sa obtii fresh-ul ala e necesara o cantitate mare de fructe. Bagi astfel in organism mai mult zahar decat vrei (chiar daca e natural) pentru ca nu mananca nimeni nu stiu, 4 portocale deodata.
Si care e solutia?
Sucurile presate la rece pe care le poti gasi pe Rokadalife.ro. Si de ce sa alegi sucuri presate la rece? Pentru ca sunt presate la rece.
Ce inseamna asta? Pai presarea la rece este cea mai eficienta metoda pentru a extrage din fructe si legume maxim de nutrienti si enzime. Reduce de asemenea in mare masura procesul oxidativ. Cei de la Rokada folosesc un echipament profesional de la Zumex, producatorul nr.1 mondial cu privire la echipamentele de prelucrare fructe si legume.
Nu e doar un site de unde sa-ti cumperi tu niste sucuri. Asta pentru ca aceste combinatii de sucuri, programele si solutiile oferite sunt realizate impreuna cu medici nutritionisti. De asemenea, combinatiile de ingrediente, nu sunt intamplatoare. Sunt facute astfel incat sa sporeasca efectele purificatoare si energetice ale legumelor, fructelor, condimentelor etc.
NU SE folosesc aditivi, coloranti, conservanti, pasteurizare sau pascalizare. Din acest motiv, aceste sucuri poti fi pastrate maxim 48 de ore, la frigider.
Mai sus am vorbit de fresh-uri. Stii care e diferenta intre aceste sucuri si fresh-uri? Fresh-urile de exemplu, sunt facute de obicei exclusiv din fructe si cum ziceam, contin mult zahar si multe calorii. Un singur fresh, poate contine pana la 5 lingurite de zahar. Pentru un barbat sa zicem, cantitatea maxima de zahar recomandata pe zi este de maxim 9 lingurite de zahar.
Un suc ca cel de mai jos de exemplu, este mult mai sanatos si benefic. Asta pentru ca nu este facut doar din fructe, ci contine o combinatie intre fructe si legume. Cum e cel de mai jos, care se numeste KEEP CALM. Este o combinatie intre grapefruit, castravete, apio, fenicul si are rolul zis de nume, sa te tina calm si creierul sanatos.
Daca nu vrei sa fii calm, incearca altceva si anume VEGET ALL. Are rolul de a refla nivelul trigliceridelor, a colesterolului, imbunatateste digestia si elimina toxinele. Contine: rosii, mar verde, apio, patrunjel, busuioc, menta.
Poti alege de asemenea si unul din programele speciale oferite de Rokada, vezi mai jos. Daca nu stii ce sa alegi, nu e o problema, ai parte si de consiliere din partea lor.
Tu ce ai alege? Eu sunt tentat sa merg pe verde, ca Hulk, mai ales ca nu cred ca efectul sarbatorilor a trecut inca.
sursa imagini: pixabay.com si rokadalife.ro