Corpul uman e facut sa se miste, altfel aveam probabil forma unui melc. Din pacate insa, in lumea moderna, in care traim cu totii nu prea se mai intampla asta. Auzim uneori expresii precum „jungla urbana” dar nu prea e o expresie reusita, pentru ca in jungla toata lumea se misca si o face folosind propriile mijloace de locomotie, nu masinile, ca noi.
Corporatist fiind si bucurestean adoptat ma regasesc printre cei care zi de zi se misca foarte putin, un pic pe jos pana la birou, stat gen jumate de zi pe scaun, apoi acasa. Cum este un program pagubos, ma tot gandesc de ceva vreme sa-l schimb si sa fac si eu ceva mai multa miscare.
Sala este o varianta la indemana dar nu si pentru mine, asta pentru ca nu am sali de forta in aproprierea locuintei si nu am chef nici sa merg foarte mult etc. Asa ca am decis sa imi fac un program de exercitii acasa, macar pentru un pic de tonifiere.
Dar pentru asa ceva ai nevoie si de un pic de echipament – acum na, daca ai spatiu si bani, evident, iti poti face sala de forta acasa. Eu insa m-am gandit doar la cateva elemente care sa ma ajute sa fac un pic de miscare, zilnic.
Primul element la care m-am gandit este o banda elastica. Asta pentru ca este simplu de folosit, simplu de depozitat. Se poate folosi oricand si oriunde si este destul de simplu sa faci exercitii cu ea. Am mai avut asa ceva si am folosit-o la tonifiere pentru brate, picioare etc. Este un pic mai dificil insa de estimat cate sa-ti iei, asta pentru ca trebuie sa vezi cata rezistenta opun la intindere si cat este ok pentru tine. Daca nu e suficient de groasa, nu te va ajuta pentru ca se va intinde prea usor. Daca este prea groasa, nu o vei putea tu folosi. De asemenea, daca este prea groasa este si un pic periculos de folosit din punctul meu de vedere, pentru ca nefiind fixa, iti poate trage mainile in directii nedorite.
Excelente pentru tonifiere sunt de asemenea greutatile pentru maini si picioare. Acestea sunt practic un soi de saculeti care contin nisip (sau ceva de genul) si se pot prinde prin arici pe incheieturile de la maini sau de la picioare. Cum spuneam, sunt excelente pentru tonifierea bratelor si picioarelor si le poti purta oricand. Eu le-am purtat de exemplu cand m-am plimbat prin parc dar si cand am facut curat prin casa si sunt foarte bune pentru asa ceva. Am doua sfaturi de dat aici, in primul rand sa-ti iei unele care se pot prinde cu arici pe incheietura – sunt unele care au si o bucata de panza unde poti baga degetul mare. Acelea nu prea sunt ok, devin incomode dupa o vreme. Apoi, pe sub ele ar fi ok sa-ti iei si niste „mansete” sa le spun asa, pe care sa ti le pui pe incheietura. Asta pentru ca dupa ce le porti o vreme transpiri si or sa miroasa urat. Fiind niste saculeti de nisip… cam greu de spalat. Si aici sunt diferite, in functie de cat de grele vrei sa fie. Eu am de exemplu in acest moment unele de 1 kg pe mana.
Doar ca sa incepi o viata mai sanatoasa, cred ca sunt suficiente cele doua elemente de mai sus. Desigur, ulterior le mai poti „asorta” cu diverse alte bucati de echipamente, de la mingi la saltele, gantere si asa mai departe.
Toate aceste echipamente si multe altele in plus le poti gasi pe ArtSportTotal.ro de la echipamente pentru amatori la echipamente pentru profesionisti.
sursa imagini: pixabay.com si https://artsporttotal.ro/