O parere despre albumul lui DOC, „Eu”

Anul trecut pornisem un blog pe care m-am apucat sa fac recenzii pentru albumele rap romanesti pentru ca promovarea oricum nu prea exista pe zona asta sau inca este slabuta. Renuntasem intre timp din varii motive (satul si de vedetismul unora) dar albumul asta m-a facut sa vreau sa scriu despre el.  Nu sunt eu vreun influencer dar in cel mai rau caz asta este un articol in plus si atat. N-are ce sa strice.

Azi, de ziua copilului m-am trezit de dimineata cu mana pe youtube si bang, am dat pe youtube de albumul lui DOC. Se numeste „Eu” si are 16 piese dintre care un intro si un outro. L-am ascultat o singura data pana acum asa ca nu i-am prins tot filmul, pentru ca un album bun de rap, trebuie digerat mai intai ca sa prinzi totul.

Ar trebui sa scriu acum despre el? Nu, desigur ca nu dar eu nu sunt critic muzical, ci doar un ascultator cu o parere si apoi, am vrut sa profit de vibe-ul primit de la album. Un articol scris dupa mai multe ascultari ar fi fost mai cerebral, desigur dar mai putin natural.

#despre „Eu”

Nu gresesc cand spun ca este un album introspectiv pana la un punct, nu degeaba se numeste „Eu”. Piesele sunt diversificate, este un album divers, sunt piese profunde, cum ar fi „Cicatrici”, o bucata pe care apare magistral VD (colaborare la fel de reusita ca si cea de pe de „Secunde reci”).

Sunt insa si piese de sex, asa as descrie eu „Sud”, piese de dragoste, precum „Artemis si Callisto”, piese chilleanu precum „Prometeu”, colaborare cu Gues Who.

Albumul urmeaza un film, are o directie. Fiecare piesa are ca artwork cate o poza cu DOC (sau el si invitatii in unele cazuri) si il vedem crescand. Primele piese au poze cu el mic, bebelus, iar outro-ul avem o poza cu un DOC actual. Evident, albumul prezinta ideea de evolutie si de maturizare si o sustine si muzical, nu doar grafic.

Este de altminteri un album matur, profund, un album serios. DOC mi se pare mai sentimental decat pe „DOC si Motzu in HD”, pare mai feelingos cumva, mai real. Este un album pe care chiar mi se pare ca DOC si-a pus amprenta. Adica da, chiar pare sa fie „El” pe albumul asta, asa cum e el. Asa pare, natural, nu-l cunosc pe om personal dar ascultandu-l de cand am dat de primele fresstyle-uri cu el, de cand era in sesiune si dadea pe beat-uri de la R.A.C.L.A si le gaseai pe DC++, asta e parerea mea.

Revenind la idee, este un album care trebuie digerat, ma repet. Trebuie ascultat cum trebuie, pentru ca sunt povestile de viata al unui om care n-a avut o viata usoara. In ciuda a ceea ce am scris mai sus, nu este un album trist. Este un album real, uneori mai dramatic, uneori mai caterinca. N-o sa te deprime insa.

De asemenea, DOC a facut ravagii pe album, mi se pare ca si-a utilizat tot arsenalul. Sunt bucati pure pe care scuipa in stilul specific, cu gramada de dume si jocuri de cuvinte. Sunt si bucati unde etaleaza flow-uri noi pe beat-uri mai trapish (suna marfa, nu e un repros). De asemenea, cam toate refrenele le-a dat cantate si pica bine rau, nu mi s-a parut nimic nasol.

Ma repet, piesele sunt diversificate, pentru fanii DOC aia vechi sau cei care au ramas la battle mc-ul L. Doctor, nu e panica, sunt si piese de genul, egocentrice. N-ar fi fost DOC daca n-ar fi avut macar o piesa de genul si pe albumul asta putem vorbi de exemplu piesa „Facem”, colaborare cu Dj Nasa si Marius Pop.

Trebuie retinut ca fiecare piesa este complexa, are directii diverse si  nu prea poate fi descrisa intr-un singur mod pentru ca se incadreaza in mai multe filme.

De asemenea, albumul asta iti da ocazia sa inveti si latina, pentru ca DOC s-a apucat sa dea pe un refren in latina pe „Bona fide”. Si aceasta este o piesa introspectiva cumva, cu flash-back-uri, egocentrice.

Ar fi multe de zis despre album, abia l-am zgariat un pic. As putea sa scriu cate un articol despre fiecare piesa in parte. Este un album consistent boss, un album carnos, dens, condensat si toate adjectivele de genul. Ma repet, trebuie ascultat serios si atent ca sa-i prinzi filmul. Este probabil unul din cele mai naturale, mai reale albume scoase vreodata in rap-ul romanesc.

Il recomand cu mare drag, pica bine rau, lirica, flow, colaborari, subiecte foarte tari, tot ce vrei. N-are cum sa nu-ti placa macar o piesa de pe albumul asta. Ca si albumul lui Deliric cu Silent Strike insa, cred ca este un album adresat probabil involuntar celor mai maturi. Daca ai 15 ani, mi se pare ca e mai greu sa prinzi albumul asta, pur si simplu nu prea cred ca poti fi destul de matur pentru asta.

In incheiere, te las cu piesa mea preferata de pe album „Focul”. Este o colaborare cu VD si Deliric si o stiu de pe vremea cand o punea Doc in live-uri la „USPAPE”. Este o varianta updatata si ceva mai mare, de exemplu VD are doua strofe belea (unul din cele mai smechere flow-uri auzite in rap-ul romanesc).

Pana sa plec, ma simt nevoit sa remarc inca o data amploarea lui DOC ca MC. Iti place sau nu dar trebuie sa-i dai ce-i apartine, trebuie sa-i remarcam skill-urile si usurinta cu care a acoperit o asa mare plaja de subiecte si tehnici. Este un mc in floare varstei as putea spune, o pasare lirica care si-a deschis aripile si damn! son, anvergura lor e de talia celor de pterodactil.

Atat.

Asculta-l. Da share. Asculta-l. Cumpara-l. Du-te la show. Fa macar una din astea daca nu poti pe toate. Dar daca iti place incearca sa-l sustii cumva.

Sursa imagine: pagina oficiala de facebook DOC.