Pamantul, s-a cam dus dracului. Poluarea, a facut sa cam dispara. Ma rog, mai exista dar nu prea mai este de trait pe el. Ca atare, oamenii sunt nevoiti sa caute o alta solutie, in afara acestei planete.
Exista o misiunea condusa de capitanul Bowman, de sex feminin, ce are misiunea ca impreuna cu echipa ei, formata din inca vreo 5 astronauti sa cerceteze Marte. Planeta Rosie a mai fost vizitata mai demult de pamanteni, s-au creat aici niste baze si s-au plantat niste alge, ca sa se faca rost de oxigen.
Desi in prima parte misiunea merge bine, ulterior, se cam duce naibii rapid. Un val de radiatii gamma cam freaca nava mama pe care se afla toti si sunt nevoiti sa se desparta. Bowman, capitanul ramane pe nava, incercand sa o redreseze, in timp ce ceilalti 5, merg pe naveta pentru a cerceta planeta.
Nici lor nu le merge prea bine insa, pentru ca nu aterizeaza unde trebuie, unul o mierleste la aterizare (tocmai medicul) si tot asa. In momentul in care isi gasesc baza distrusa, moralul lor se duce naibii de tot.
In acelasi timp, este important si ce naiba s-a intamplat aici? Nu exista forme de viata pe aceasta planeta, nu? Unde naiba au disparut algele si cine distruge baza si ce sunt chestiile alea? Si de ce sunt astronautii vanati de propia masinarie, sau nu sunt?
Sunt niste intrebari foarte interesante zic eu, la care vei raspunde doar daca te uiti la film. Ca poveste, mi se pare clasic sau mai bine zis standard, ca sa nu zic cliseic. O nava, pleaca sa cerceteze o planeta. Adica e un fel de Star Trek si asa mai departe, nimic nou.
Era noua insa ideea si modul cum a fost pusa in practica. Misiunea a fost interesanta si mai ales schimbarile ce au avut loc pe parcursul ei. Da, este o misiune de explorare, de initiere si de salvare insa se cam duce naiba pe bucati. Nimic nu merge bine si asta este ceea ce da sarea si piperul filmului.
Sunt destule situatii care te tin cu sufletul la gura, sau te fac sa te gandesti „dar daca ar face aia”, „dar nu merge aia”. Ca sa ma laud, o sa va spun ca in cateva situatii am gasit solutia dar asta nu inseamna ca filmul este cliseic. Sau ma rog, chiar daca este cliseic, nu ii scade din valoare.
Ramane un film bun, antrenant, cu scene interesante la care contribuie si sfarcurile lui Carrie-Ann Moss dar si jocul ei actoricesc. Nici ceilalti actori nu sunt de lepadat, un Val Kilmer, Tom Sizemore, Benjamin Bratt, Simon Baker sau Terence Stamp, au stiut cum sa-si faca treaba.
De remarcat ca este genul de film cu foarte putin personal, sunt cam 10 actori cu tot cu cei care doar au tras cateva replici si mereu mi s-au parut interesante filmele de genul. Cred ca ar fi o idee buna si pentru producatori, daca n-ai buget prea mare pentru actori, atunci hai sa-i tragem un film in spatiu, asa avem o scuza ca nu erau prea multi oameni de fata.
Imi aduce aminte de „The Passengers”, nici acolo nu cred ca sunt mai mult de 20 de oameni, maxim.