Dragă mamă, dragă bunică, dragă soție, dragă mătușă, dragă fiică, dragă soră și ce-oi mai fi tu pe acolo, înțeleg că ai niște probleme psihologice și n-ai primit atenția pe care ți-o doreai când erai mică, înțeleg de asemenea și că simți nevoia de a primi aprecierea celorlalți, că asta facem cu toții, chiar și eu, chiar și acum, înțeleg deci că ești attention whore, nu vrei totuși să te potolești și să urezi copilului, nepotului, soțului, tatălui etc. La mulți ani! în privat?!
Cui naibii îi păsă ca al tău copil (sau ce e, și să apreciezi te rog că încerc să fiu diplomat) a făcut nu știu câți ani? Nu poți să-i spui că-l iubești în particular, de ce trebuie să postezi pe facebook să vadă toată lumea? Iubirea își pierde din valabilitate, e mai nasoală dacă știți doar voi?
Nu înțeleg manifestările astea de iubire în social media, la modul ăsta. Eu zic că e de ajuns dacă-i spui persoanei respective. Dacă vrei să știe, ieși cu prietenii (tăi, voștri) ridică-te în picioare și zi-i de față cu toată lumea. Tot e mult mai șmecher decât pe facebook.
Sursa imagine: pexels.com